Deci asta este ! De acum încolo, oricine îmi cere relaţii sau sfaturi culturale sau cum să-şi comunice sentimentele altora plăteşte, sau îi pot oferi o versiune mai ieftină. Citiţi-mi seria de bloguri despre aceste trei subiecte, complet dependente între ele, în loc să vă umflaţi facturile. Lăsaţi-mă să încep prin a vă spune că nu-mi amintesc cu adevărat câte cărţi am citit cu aceste subiecte. Mi-am băgat nasul în toate lucrările de pe piaţă – de la titluri foarte simpliste până la unele chiar sofisticate, oprindu-mă și la fraze prostuţe, banale, dar și la fragmente pe care a trebuit să le recitesc de câteva ori doar ca să le înţeleg. Acestea fiind spuse, am terminat complet cu astfel de subiecte. Şi da, toate acestea (ca multe altele) mi-au fost de folos. Totuşi, mai sunt încă necesare multe cărţi despre aceste subiecte legate între ele. Şi, cu toate că nu vă pot da un sfat „de expert”’, voi încerca să vă ofer ceva la care să cugetaţi înainte de a adormi noaptea. Dacă vi se pare că ştiţi deja totul, atunci vă provoc să vă opriţi o clipă şi să vă gândiţi de câte ori aţi eşuat încercând să comunicaţi, aţi lăsat o relaţie să vă scape printre degete sau aţi înţeles greşit probleme culturale nefamiliare. Dacă nu vă pasă deloc cum să învăţaţi şi cum să vă definiţi drumul bine-stabilit de gândire şi acţiune, atunci vă rog să renunțați măcar de moment la zona dumneavoastră de confort şi să vă amuzați puţin ! Acum, ceea ce trebuie să facem este să definim clar termenii. Mă voi agăţa de modul vechi de a preda, aşa că vă rog răsuflaţi adânc şi continuaţi să citiţi.
1. Să începem cu începutul. Ce sunt exact relaţiile? Voi folosi definiţia din dicţionarul Merriam Webster: *Modul în care două sau mai multe persoane, grupuri, ţări, etc. discută, se comportă faţă de şi inter-relaţionează între ele * O prietenie sau o afacere sexuală între două persoane *Modul în care două sau mai multe persoane au între ele o legătură. Dacă sunt necesare exemple, iată: o relaţie este modul în care interacţionezi cu câinele tău, cu soţul tău, cu prietena, cu şeful, cu poliţia, cu natura sau chiar cu tine însuţi. Cea din urmă este, desigur, cea mai importantă, pentru că ţine seama de cât de mult consideri că valorezi, tu şi timpul tău.
2. Ce vreau să spun prin comunicare? Actul sau procesul de a utiliza cuvinte, sunete sau comportamente pentru a exprima sau a schimba cu altcineva informaţii sau de a exprima idei, gânduri sau sentimente, printr-un mesaj,(o scrisoare sau un telefon). Ştiu că deja cunoaşteţi toate acestea şi-mi dau seama că sunteţi plictisiți, dar mai rezistaţi puţin. Va exista o poantă şi vă promit că următorul blog va fi despre sex!
Am întâlnit mai mulţi experţi în comunicaţii care habar n-au cum să-şi aplice vastele cunoştinţe în lumea reală. Dacă-l scoţi pe vreunul din birou şi-l duci pe o stradă sau într-un loc nefamiliar, nu va rezista. Avocaţii şi doctorii sunt, în general, un exemplu bun în acest sens.Ei sunt antrenaţi să gândească într-un anume mod. Prin urmare, cu toate că sunt strălucitori în domeniilor lor, par adesea să nu aibă abilitatea de a trimite şi a răspunde la mesaje din afara modului lor specific de gândire. Pe de altă parte, ai putea întâlni un muncitor, cum ar fi un instalator, care are abilităţi extraoridinare de comunicare. Te poate face să înţelegi ce, cum şi de ce munca pe care o face este atât de utilă. O poate face într-un asemenea mod plăcut şi clar, încât chiar înţelegi ce vrea să spună. Şi aceasta este ideea de bază a discuţiei, nu? Factorul cel mai important este ca mesajul să fie expediat aşa cum este, nu aşa cum ar putea să fie, ar trebuie să fie sau ar fi putut să fie. Interacţionez adesea cu o persoană bine-educată, inteligentă, pasionată de călătorii, citită şi foarte sofisticată. De fiecare dată când comunic cu această persoană încerc să mă pun în starea de spirit care include felul în care îmi folosesc și aspectul fizic, adică fără ruj, fără tocuri înalte, o figură foarte serioasă. Şi totuşi sunt înţeleasă sau judecată greşit. De ce? Pentru că, deşi am capacitatea cameleonică de a mă pune (uneori literal) în locul altor oameni, de multe ori trebuie să fiu exact cine sunt, indiferent persoana pe care aş putea-o insulta sau ofensa. Uneori trebuie să-ţi asumi riscul de a fi înţeles greşit. În viaţa adevărată, puţin îmi pasă, dar pentru cercetare, evident că-mi pasă enorm de mult!
3. Mulţi dintre noi nu se pot transpune în mentalităţile sau stările de spirit ale altora, aşa că aici apare a treia şi (promit!) ultima definiţie. Cum defineşti cultura? *Credinţele, obiceiurile, artele, etc., ale unei anumite societăţi, grup, dintr-un anumit loc sau timp *O anumită societate care are propriile credinţe, mod de viaţă, artă, etc. *Un mod de gândire, comportare sau muncă ce există într-un loc sau într-o organizaţie. Şi aici intervin cei ca mine: corcituri multiculturale care au învăţat şi experimentat mai multe culturi şi au încercat să înţeleagă şi, culmea, să se identifice cu multe alte aspecte în plus. Am un prieten care se poate adapta la orice cultură, la orice perioadă sau orice loc. Ai jura că această persoană provine din oricare cultură şi este considerat adesea nativ în diverse situații. Dar, din păcate, chiar celor mai buni dintre noi, ne lipseşte ceva – sau mai multe lucruri, din păcate. Această persoană despre care am vorbit are probleme de comunicare, ceea ce a condus la multe alte dificultăți. Acum, că am terminat cu definirea termenilor pe care sperăm că i-am şi înţeles, voi trece – în următorul meu blog – la exemple din viaţa reală de greşeli culturale, de relaţii întrerupte şi de cazuri foarte obişnuite de comunicare defectuoasă.
Până atunci, vă rog să vă amintiţi că relaţiile, comunicarea şi cultura sunt complet legate între ele. Prin urmare, nu poţi citi sau scrie o carte doar despre unul din acești termeni.
Ioana
