Dacă ţi se pare că viaţa ta e minunată – deși uneori plictisitoare – sau dimpotrivă eşti complet sufocat de lupta pentru bani, de creşterea copiilor sau vrei sa învingi o boală şi ai nevoie de o diversiune, tot ce ai de făcut este să dai drumul la televizor.Şi nu, nu vorbesc de canalul cu desene animate. Lumea ta se va învârti, iar frica şi agonia le vor lua locul… sau vei fi doar ameţit. Dacă ai impresia că trebuie să-ţi spui părerea despre subiectele în discuţie atunci, desigur, ca oricare persoană decentă, respectabilă, cu frica lui Dumnezeu, îţi vei îndrepta „punctul de vedere”, supărarea sau frustrările către unul dintre duzinile de debuşeuri de centre media. Şi aşa îţi dobândeşti sentimentul că trăieşti şi că VIAŢA TA are o semnificaţie. Corect? Şi aceasta este capcana. Mânia hrăneşte mânia, controversele aduc mai multe controverse şi orice ai face sau ai spune se va întoarce împotriva ta. Şi, pe de cealaltă parte, tot ce nu spui sau nu faci, se va întoarce, de asemenea, împotriva ta. Ca o persoană oarecum „publică” în mass-media socială, mi s-a spus de mai multe ori că ar trebui să acord mai multă atenţie felului în care-mi tratez audienţa, despre cum nu ar trebui să-i lipsesc de selfi-urile şi platitudinile mele zilnice. Nu vreau acum să fiu ipocrită – mulţumită Facebook, mi-am vândut cărţile şi mi-am format o bază internaţională de fani. Mulţumită Facebook am primit tone de idei pentru scris, am râs mult, am fost complet nedumerită uneori, m-am bucurat de o gamă largă de emoţii şi am citit multe ştiri. TOTUŞI, întotdeauna am fost conştientă de un fapt major: ”Să fii popular pe Facebook este ca şi cum ai sta la o masă elegantă din cafeneaua unui spital de boli mentale.”
Acestea fiind spuse, nu-mi iau prietenii de pe Facebook în serios şi, în mod sigur, nu permit pe platforma mea discutii religioase, rasiste, meschine, bârfitoare sau furioase. Mai încerc să dau un exemplu la „masa mea”, adică să NU comentez ultimul atac terorist, modul în care o ameţeală politică dintr-o ţară afectează restul lumii, ce religie ar trebui practicată (sau niciuna) sau dacă a fi alb, galben, verde, uman, UFO, luna sau orice altceva, contează sau nu. Refuz să alimentez frica sau să dau atenţie acţiunilor şi credinţelor care le contrazic pe ale mele. Dar asta nu înseamnă că nu-mi pasă. Nu înseamnă că inima mea nu sângerează .Nu înseamnă că selfi-urile mele sunt mai importante decât ultima criză internaţională. Înseamnă doar că, dacă aş putea face orice, aş face-o în mod concret. Dacă nu pot să fac nimic, dacă aleg să tac sau să schimb subiectul este pentru că noi, lumea, noi, societăţile şi noi, indivizii, avem destule motive să fim frustraţi, trişti şi dezamăgiţi. De ce să nu schimbi problemele mondiale cu un zâmbet? Chiar dacă este unul fals, e o licărire forţată a păcii şi serenităţii într-o lume zdrenţuită, aflată în fierbere. „Nu întreba pentru cine bat clopotele, ele bat pentru tine.” (John Donne)
Cu drag, din Washington, D.C.,
Ioana
